Viitorul Scoției va fi dezbătut într-o confruntare TV finală luni, la doar câteva săptămâni înainte de un referendum istoric pentru independență în care tabăra pro-separatistă, aflată în urmă în sondaje, este în căutarea unei performanțe de a schimba jocul din partea liderului ei, notează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Cu cât se apropie ziua de vot, 18 septembrie, sondajele arată că această campanie de a rupe cei 307 ani de uniune a Scoției cu Anglia și părăsi Regatul Unit se târăște, așa cum în general a fost de la început.

Mai multe sondaje recente i-au exprimat sprijinul sărind cu câteva puncte, dar potrivit celui mai recent „sondaj al sondajelor” din 15 august, pe baza unei medii a ultimelor șase sondaje și excluzând respondenții indeciși, sprijinul pentru tabăra pro-independență se ridică la 43% față de 57% pentru adversari.

Cu toate acestea, Alex Salmond, liderul Partidului Național Scoțian pro-independență, se bucură de o reputație de viclean militant ce a câștigat alegerile în mod neașteptat în trecut, mai notează Reuters.

Este ultima șansă publică reală de a obține o mare audiență„, a declarat Patrick Brione, director al institutului de sondare Survation, în legătură cu dezbaterea televizată de luni.

Salmond are foarte puține șanse de a învinge în acest moment, așa că, într-adevăr, are nevoie de performanță impresionantă„, a remarcat el.

Dezbaterea este de așteptat să se axeze pe trei aspecte: dacă și cum o Scoție independentă ar putea păstra lira sterlină, cât de mulți barili de petrol sunt lăsați în Marea Nordului și dacă sistemul public scoțian de servicii de sănătate s-ar simți mai bine într-un stat secesionist.

Salmond a eșuat în mod neașteptat să domine prima astfel de dezbatere televizată la 5 august, când Alistair Darling, liderul campaniei anti-independență „Better Together” /”Mai bine împreună”/, l-a pus într-o situație neplăcută cu privire la problema aranjamentelor valutare într-o Scoție independentă.

De mult timp adversarii independenței l-au împins să dea un răspuns la această chestiune. Cu toate acestea, Salmond a părut surprins de persistența lui Darling și nu a reușit să formuleze clar ce ar însemna „planul B” al său dacă guvernul britanic refuză să împartă oficial lira, opțiunea sa preferată.

Toate cele trei partide principale din Marea Britanie au exclus o astfel de uniune, în timp ce Salmond prezice că poziția lor se va schimba dacă va există un „da” la referendum.

Mergând la dezbaterea precedentă era favorit și, ca rezultat, oamenii cred că el a pierdut dezbaterea„, a mai remarcat Brione de la Survation despre Salmond.

În schimb, „Darling a beneficiat foarte mult din partea oamenilor care nu se așteptau ca el să se descurce bine în prima dezbatere. Performanța sa, cu toate acestea, l-a făcut să arate mai bine„, a mai notat Brione.

Potrivit unui sondaj din acel moment, Darling, văzut ca oarecum neinspirat, a câștigat atunci dezbaterea.

Salmond a declarat că ar fi dorit să explice mai bine planurile sale valutare și a promis să facă acest lucru în dezbaterea de luni.

Duminică, un purtător de cuvânt al campaniei pro-independență „Yes Scotland” a declarat că dezbaterile sunt importante pentru că ajung la un public foarte larg.

Pentru Douglas Alexander, purtătorul de cuvânt pentru afaceri externe de la partidul laburist și un adversar al independenței, campania naționalistă este în încurcătură.

Pentru ei, a fi într-o poziție cu doar câteva zile înainte de a merge până la buletinele de vot unde nu pot să răspundă la întrebarea fundamentală despre ce monedă va folosi Scoția… nu este ceea ce se așteptau să fie„, a remarcat el.

Dezbaterea, care va avea loc într-o galerie de artă din Glasgow, va fi transmisă la 20.30 ora locală /19.30 GMT/ de BBC, și, spre deosebire de prima dezbatere, va fi difuzată în restul Marii Britanii, precizează Reuters, conform Agerpres.