Secretarul general al Confederației Naționale Rutiere, Siegfried Mayer, este nemulţumit că autorităţile nu reuşesc să găsească o soluţie pe termen lung, aşa cum se întâmplă în ţările din vest.

”Aceeași problemă revine an de an, lipsa para-zăpezilor, bani dați aiurea pe tot felul de deszăpeziri, contracte, și noi rămânem tot cu sistemul acesta disfuncțional care creează niște prejudicii enorme transportatorilor” a declarat reprezentantul transportatorilor, luni, la RFI.

Acesta a dăugat că, în vest, „firmele fac analogie cu sistemele care funcționează în Occident în astfel de situații”.

“Atâta timp cât în România toată lumea stă și este oprită pe dreapta, în vest, din când în când se formează niște caravane care merg în față cu două pluguri și pot să meargă inclusiv pe autostradă”, a subliniat acesta.

Autorităţile trebuie să ia în calcul acele pagube imense aduse economiei naţionale dacă nu se găsesc soluţii ca în vest.În momentul în care vor porni aglomerările de tiruri, vor cauza alte probleme, mai spune Siegfried Mayer, care se întreabă cine va suporta pagubele înregistrate în aceste zile de transportatori.

Nu există o gândire coerentă, pe termen lung în această situaţie. An de an iarna ne surprinde„, a accentuat secretarul general al Confederației Naționale Rutiere.