Ne situăm în afara regulilor jocului democratic, dacă un prim-ministru ajunge să fie demis de altcineva decât de Parlament, a declarat marți, la RFI, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

În opinia sa, procurorii produc uneori „aberaţii”, motiv pentru care el a propus înființareacomisiei pentru evaluarea democraţiei.

Există în momentul de faţă o serie de organizaţii neguvernamentale la nivel european, mondial, care fac în mod curent aceste evaluări pentru diferite state, pe baza unor criterii obiective. Cred că putem prelua acest exemplu de bune practici şi să încercăm să facem un exerciţiu similar în România, pentru că realitatea politică, socială îmi demonstrează că există anumite deficienţe la nivel instituţional, care trebuiesc corectate. Nu putem vorbi în România de o ţară în care funcţionează pe deplin statul de drept, atâta vreme cât o serie de principii fundamentale nu sunt respectate, printre care separaţia puterilor în stat, independenţa lor şi echilibrul între puterile statului„, a spus Tăriceanu.

El a adăugat că ar vrea „să participe organizaţiile neguvernamentale, societatea civilă, mediul academic, în aşa fel încât să putem găsi nişte răspunsuri corecte şi sigur că în final, comisia aceasta ar trebui să facă un set de propuneri de modificări probabil în plan legislativ„.

Întrebat ce valoare juridică va avea raportul comisiei, Tăriceanu a răspuns: „Nu poate să aibă o valoare juridică absolută, decât în măsura în care propunerile conţinute în acest raport vor fi adoptate de Parlament şi sigur, vor fi agreate cu ceilalţi participanţi la această dezbatere„.