Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a vorbit miercuri, la întâlnirea cu reprezentanţii asociaţiilor de magistraţi, despre cazul penal al premierului Victor Ponta, considerând că democraţia pare „să fie înfrântă numai pe baza unor suspiciuni rezonabile, care să nu se confirme„.

Până la urmă, democraţia şi funcţia pe care o asigură Parlamentul, de control asupra Executivului, pare să fie înfrântă câteodată numai pe baza unor suspiciuni rezonabile, care să nu se confirme„, a declarat Tăriceanu, referitor la „o situaţie ipotetică şi vreau să facem abstracţie de nume„.

„Pe baza unor suspiciuni rezonabile, un procuror de caz atribuie primului-ministru calitatea de suspect, ceea ce declanşează o reaţie publică. (…) O astfel de calitate de suspect, cuplată cu oprobriu public, cu critici care mai de care, poate să se concretize fie prin demiterea premierului, fie prin demisia acestuia. O astfel de situaţie poate să declanşeze o criză politică„, a mai spus preşedintele Senatului, potrivit Mediafax.

Tăriceanu a declarat că, având în vedere posibilitatea ca decizia instanţei să fie de achitare, astfel de situaţii ar trebui gândite şi că este necesar un sistem suplimentar de filtre, pentru evitarea crizelor politice.