Suporterii Universităţii Craiova de la Peluza Sud au anunţat, joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu vor susţine noua echipă de fotbal a oraşului, pe care o numesc surogat.

„Ne dezicem în totalitate de această nouă echipă surogat, echipă ce nu poate reprezenta sub nicio formă continuatoarea adevăratei Universitatea Craiova. Nu vrem să luăm parte la acest proiect şi nu dorim asocierea noastră cu orice pol de interes ce ar susţine această echipă”, se arată în comunicatul semnat Peluza Sud 97 Craiova.

Fanii adaugă că Adrian Mititelu este vinovat de situația în care se află clubul Universitatea Craiova, dezafiliat de FRF: „Ne menţinem poziţia împotriva politicii dezastruoase de management a actualului finanţator şi susţinem în continuare faptul că situaţia actuală a clubului i se datorează în proporţie de sută la sută. Considerăm că singura modalitate de salvare a fotbalului craiovean în acest moment ar fi schimbarea acţionariatului Universităţii Craiova cât mai repede posibil.”

Autorităţile locale din Craiova au evacuat, joi dimineaţă, gruparea Universitatea Craiova patronată de Adrian Mititelu de la Stadionul Ion Oblemenco, sub supravegherea poliţiei.

Primăria Craiova şi-a retras sprijinul acordat lui Mititelu pentru că acesta nu a reuşit să înscrie echipa în Liga a II-a şi autorităţile locale susţin acum un proiect de crearea a unei echipe de fotbal în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova.