Statele Unite comemorează, astăzi, 12 ani de la cel mai cumplit atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane deturnate de terorişti au lovit turnurile gemene din New York. Un al treilea s-a prăbuşit peste Pentagon, iar al patrulea pe un câmp din Pennsylvania.

2.751 de oameni de 63 de naţionalităţi au murit după ce patru avioane au fost deturnate, iar două dintre care au lovit în plin turnurile gemene din New York. Printre victime s-au aflat şi patru români. În câteva minute, turnurile World Trade Center, simbol al capitalismului american, s-au năruit sub privirile împietrite de groază ale celor din preajmă.

Atentatele au fost comise de 19 membri ai al-Qaida, care au deturnat patru avioane de pasageri pentru a ataca simbolurile economice, militare şi politice ale Statelor Unite ale Americii.

Preşedintele american Barack Obama va depune astăzi o coroană de flori la Washington, în vreme ce locuitorii din New York vor ţine câteva momente de reculegere în memoria celor decedaţi.