Sora premierului Victor Ponta, Alexandra Herţanu, a venit joi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Ploieşti, pentru a fi audiată în dosarul în care soţul său, Iulian Herţanu, este arestat preventiv sub acuzaţia de deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală.

Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de SC Grossman Engineering Group, al cărei administrator este. Alături de Iulian Herţanu, în acest dosar a fost arestat o preventiv și omul de afaceri Vladimir Ciorbă.

Procurorii anchetează o deturnare de fonduri europene de peste şapte milioane de lei şi fapte de evaziune fiscală în cuantum de 2,5 milioane lei, fapte comise în perioada 2011-2015.

În acest dosar, alături de Iulian Herţanu şi Vladimir Ciorbă, mai sunt vizaţi deputatul Sebastian Ghiță, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, toţi trei puşi sub control judiciar, precum şi fostul consilier judeţean Mihai Coman, reţinut, de asemenea, în cursul serii de marţi. Pe perioada controlului judiciar, Mircea Cosma nu-şi poate exercita funcţia de preşedinte al CJ Prahova.