Senatul va trimite Curții Constituționale un punct de vedere, aprobat luni de conducerea Camerei Superioare a Legislativului, prin care solicită respingerea contestației PNL față de hotărârea referitoare la rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova.

Biroul permanent a trimis un punct de vedere prin care solicită respingerea contestației PNL„, a precizat luni, vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, citat de Agerpres.

Conducerea Senatului a înaintat săptămână trecută Comisiei juridice cererea prin care judecătorii Curții Constituționale au solicitat exprimarea unui punct de vedere cu privire la contestația PNL față de hotărârea în cazul Șova.

Senatorii Comisiei juridice au avut termen pentru un punct de vedere data de luni, 4 mai.

Potrivit lui Chelaru, punctul de vedere formulat de Comisia juridică are 7-8 pagini.

Curtea Constituțională va judeca pe 6 mai contestația PNL pe această temă.