Senatul a aprobat, în şedinţa de luni, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 67/2013 care prevede diversificarea ariei produselor lactate ce sunt acordate elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi preşcolarilor din grădiniţele de stat şi private cu program normal de patru ore, în sensul de a se introduce laptele praf, sana şi chefirul.

Proiectul de lege mai prevede şi simplificarea procesului de atribuire a contractului de achiziţie publică în sensul creării posibilităţii de a se efectua o singură procedură atât pentru produsele lactate, cât şi pentru cele de panificaţie. Procedura distinctă pentru produsele lactate şi pentru cele de panificaţie nu a fost exclusă prin modificările adoptate

OUG nr. 67/2013 pentru modificarea OUG nr. 96/2002 a fost aprobată cu 100 de voturi pentru, şapte voturi împotrivă şi 12 abţineri.

Legea are un caracter ordinar, iar Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz.