Deputatul Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de sprijinirea unui grup infracţional organizat, în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, potrivit DNA.

La ieșirea de la DNA Ploiești, unde a fost audiat mai multe ore, Sebastian Ghiță a declarat că a fost începută urmărirea penală în cazul său, precizând că are interdicţie de a se întâlni cu şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia , deputatul PSD Vlad Cosma, puşi sub control judiciar în același dosar.

Ghiţă a adăugat că a dat declaraţii în faţa procurorilor despre natura relaţiilor pe care le are cu Iulian Herţanu şi că le-a explicat anchetatorilor că nu este unul dintre apropiaţii cumnatului premierului.

Sebastian Ghiță a fost adus marți cu mandat la DNA Ploiești pentru a fi audiat în dosarul privind fraudarea de fonduri UE în cazul proiectului pentru extinderea canalizării în oraşul Comarnic, lucrări executate de o asociere de firme din care face parte şi SC Grossmann Engineering Group, al cărei administrator este Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.