Președintele Consiliului Național al PSD, Rovana Plumb, susține că Alina Gorghiu este „ultima persoană care are legitimitatea să vorbească” despre demisia premierului Victor Ponta în condițiile în care ea „nu a lămurit implicarea sa în cazul Turceni – Electrica”.

Doamna Alina Gorghiu să nu vorbească despre demisiile altora. Nu a lămurit implicarea sa în cazul Turceni — Electrica. Doamna copreședintă a PNL tace și astăzi în privința dezvăluirilor făcute de presă și de colegi politicieni cu privire la implicarea sa în procesul Turceni — Electrica. Doamna Gorghiu este ultima persoană care are legitimitatea să vorbească acum. Doamna Gorghiu oricum nu pare să aibă înțelegere asupra a ceea ce înseamnă votul Parlamentului, în condițiile în care s-a aliat cu PDL, împotriva votului oamenilor, dar și votului acordat de Legislativ, în 2012”, declară Rovana Plumb, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.