România – țara tuturor posibilităților, în care “banul face lumea să se învârtă”, “orice analfabet cumpără diplome”, “o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult”.
Cunoaștem părerile românilor despre România, pentru că ne sunt livrate în literatură, în muzică, în dezbateri televizate, în scandaluri, în filme. Cunoaștem și ceea ce cred alții despre noi, “străinii”, cei pe care vrem să îi impresionăm cu ospitalitatea noastră, să îi atragem cu bogățiile naturale, cu femeile, cu orice – numai să ne recunoască măcar un strop din merite, să vadă în noi un dram de măreție și să renunțe la prejudecăți.
Călătorind peste hotare, românul are de ales: poate fi “șmecherul” care “îi face” pe cei a căror politețe o interpretează drept naivitate ușor de exploatat în interes propriu sau poate fi ambasadorul țării sale, făcând din orice mic gest de bunăvoință un simbol românesc, afișându-și calitățile și sperând ca generalizarea să se producă, în sfârșit, și în avantajul poporului său.
Însă reputația rămâne pătată, imaginea este în continuare întinată, iar România a devenit, fără doar și poate, “oaia neagră a Europei”, sursa de vicii și răutate, de mizerie și sărăcie, repetenta Uniunii Europene, cu o democrație care alunecă în ridicol în momentul în care o privești detașat și cu un peisaj dominat de personaje dubioase, în care legile sunt flexibile, iar corupția este un cuvânt atât de utilizat, încât a devenit o banalitate.
Ne mândrim cu țara, dar nu cu oamenii. Ne promovăm resursele naturale, dar resursele umane le ignorăm. Riscăm să fim priviți drept paraziți, ocupanți ai unui teritoriu pe care nu îl merităm, binecuvântați cu un pământ pe care îl călcăm în picioare sau, pur și simplu, victime ale unei manipulări de-a dreptul stupide, ușor de observat de cei detașați, însă în ițele căreia ne încurcăm pe zi ce trece.
“Românii sunt frumoși”, “românii sunt deștepți”, “românii sunt harnici” – iată ce vrem să știe lumea întreagă despre noi. În loc de asta, însă, opiniile despre români sunt dezastruoase. “Gunoaiele lumii”, “proști”, “neica-nimeni”, “hoți” – câteva dintre impresiile care, la o sondare atentă a mediului online, ies la suprafață.
Amplicate este un agregator de opinii care utilizează rețelele sociale în rândul a 65 de milioane de utilizatori, utilizat, printre altele, de Yahoo!, CNN, “The Independent” și care a fost, de asemenea, sursa primară a acestui material.
În funcție de cuvintele cheie căutate, Amplicate afișează opiniile pe tema respectivă. Iată câteva dintre opiniile unor utilizatori despre România:
“Urăsc România din cauza oamenilor – o adunătură de bigoți, rasiști, ignoranți, hoți mincinoși”, scrie un Chan R, unul dintre utilizatori.
“Sunt falși, cu toții! Nimic nu este interesant, se uită numai portofelul tău, ochii le sunt lacomi”, scrie un altul, Kurt.
Între timp, în Marea Britanie – unde restricțiile pe piața muncii privind imigranții români și bulgari reprezintă un subiect aprins – presa prezintă cazurile romilor care trăiesc în sărăcie în România și care doresc să aibă șansa la o viață mai bună.
Fenomenul a creat, între români, o reacție defensivă – nu vrem să fim asociați cu ei, nu suntem romi, avem tenul de culoare deschisă. Atitudinea discriminatorie din partea lor, față de noi, naște același tratament pe care românii îl aplică romilor din țară. Dar este cea mai puțin eficientă și neinspirată defensivă posibilă.
Unul dintre cele mai cunoscute articole de acest fel a apărut în tabloidul “The Sun”, pe 1 martie 2013 și face referire la situația romilor din Baia Mare, prezentată de altfel și în presa autohtonă.
“Nu e de mirare că atât de mulți români vor o nouă viață în Marea Britanie”, titrează articolul care a adunat peste 200 de comentarii.
“Italia a fost deja distrusă de ei.”, scrie un utilizator care se semnează peterwest, în vreme ce altul îndeamnă la construirea unui zid în jurul Marii Britanii.
“Dumnezeule, Anglia va deveni un coș de gunoi”, scrie altul.
“Ce crede guvernul? E ultimul lucru de care avem nevoie. Mai multe infracțiuni, mai puțină poliție, rata de șomaj chiar mai mare, mai multe ajutoare sociale. Suntem o insulă mică și aglomerată. Câți oameni mai putem adăposti?”, se întreabă un alt comentator.
Anul acesta, când BBC a publicat un sondaj în care preciza că numărul românilor care ar vrea să trăiască în Marea Britanie după ridicarea restricțiilor, în 2014, este mult mai mic decât susțin populiștii de la UKIP (n.r.: UK Independence Party), s-a confruntat cu numeroase critici, cea mai virulent dintre ele venind tocmai de la președintele UKIP, Nigel Farage, ale cărui comentarii au apărut într-un alt tabloid binecunoscut din țară, “The Daily Mail”.
În tot acest timp, o tendință rămâne neschimbată atunci când vine vorba despre argumentele pe care românii le pot aduce în favoarea lor: “Nu suntem romi” sau “Cei care comit infracțiuni sunt romi” etc.
Să fie asta cea mai bună apărare în fața valului de ură și discriminare? Culoarea tenului? O altă generalizare? Combaterea discriminării prin discriminare?
Evident că nu.
Înainte de a spune ce nu sunt, românii trebuie să arate ce sunt.
“Nu suntem romi” nu va spune niciodată nimic mai mult despre noi decât că nu vrem să fim asociați cu o anumită minoritate, dar nu va arăta cine suntem de fapt. Și peste ani, chiar dacă străinii vor pricepe asta, ne vom dori oare ca tot ce pot spune despre noi să fie: „nu sunt romi”?
