Amânarea acordării unor certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă va avea efectul invers celui scontat de stat, preţul final urmând să crească, potrivit lui Zoltan Nagy-Bege, membru în Consiliul de Administraţie al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Amânarea va duce la creşterea preţului certificatelor verzi şi va creşte şi preţul energiei electrice. Atunci, ce am câştigat într-o parte, pierdem în cealaltă parte, adică la preţul energiei. Fiecare consumator contribuie la schema de sprijin cu 53 lei pe MWh. Efectul suspendării certificatelor se va vedea când certificatele se vor reîntoarce în piaţă, iar consumatorul va plăti mai mult decât dacă am fi lăsat schema să funcţioneze. Ordonanţa de urgenţă a ieşit plină de greşeli”, a declarat marţi Zoltan Nagy-Bege.

El a adăugat că, în opinia sa, România s-a apropiat deja de limitele din acest domeniu, iar Comisia Europeană nu ar trebui să permită scheme de sprijin atât de generoase pentru producţia de energie regenerabilă.

Reprezentantul ANRE a adăugat că toţi consumatorii ar trebui să ia măsuri de eficienţă energetică.

De asemenea, legislaţia prevede ca parcurile fotovoltaice construite pe terenuri agricole nu vor mai primi certificate verzi. Potrivit lui Nagy-Bege, această măsură a fost luată pentru a stopa „nebunia panourilor fotovoltaice”.

Guvernul a decis la începutul lunii iunie că producătorii de energiei regenerabilă vor primi până în 2017 mai puţine certificate verzi.