Europarlamentarul Laurențiu Rebega a declarat vineri că „invazia controlată” a migranților ar putea să creeze foarte multe probleme în Europa și să destabilizeze mult mai multe state decât a făcut-o până acum.

„Am văzut cu toții ce a adus valul acesta de emigranți. Așa cum am combătut de la începerea crizei, am fost siguri că odată cu valul de imigranți vor veni și probleme în sensul că printre cei care intră în Europa pot fi infiltrați și oameni care pot crea probleme. Nu am fost de acord cu aceste lucruri de la început, am încercat să lansăm un avertisment, în continuare credem că această ‘invazie controlată’ ar putea să creeze foarte multe probleme în Europa și să destabilizeze mult mai multe state decât a făcut-o până acum. În ultima perioadă, au avut loc foarte multe tentative de a crea panică în rândul cetățenilor europeni și, mai mult, acum o lună a avut loc atentatul de la Paris unde 130 de persoane au murit. De atunci s-au mai dejucat alte atentate”, a spus Rebega, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a adăugat că pentru a se preîntâmpina aceste pericole ar trebui aplicat regulamentul care prevede că orice cetățean care vine în Uniunea Europeană și care nu poate să dovedească prin documente și prin înscrisuri apartenența să nu fie lăsat în UE.

„Noi ne punem întrebarea de ce nu se încearcă stabilizarea situației prin oprirea războiului din Golf”, a menționat europarlamentarul român.

Laurențiu Rebega este vicepreședintele grupului Europa Națiunilor și a Libertăților din Parlamentul European și a organizat vineri la Palatul Parlamentului dezbaterea cu tema „Despre patriotism în Uniunea Europeană”.

„Eu cred că începem să abordăm teme de interes la nivel european, teme care spun că ne dorim foarte mult o colaborare, dar în același timp trebuie să ținem cont de ceea ce înseamnă diversitatea și chiar motto-ul UE spune că suntem uniți în diversitate. Cred că este importantă mișcarea care începe să se creeze la nivel european din punctul de vedere al dorinței de a avea o colaborare, dar să se țină cont de suveranitate, de tradițiile, de valorile istorice și culturale ale statelor. Această mișcare nu înseamnă neapărat dorința de a nu mai fi parte din Europa, înseamnă un semnal de alarmă că ne dorim să fim la aceeași masă și să se taie, dacă pot folosi o metaforă, tortul în felii egale. Noi suntem la aceeași masă, dar de fiecare dată tortul ajunge la noi subțiat”, a menționat Rebega.