Profesorul Ștefan Deaconu, fost consilier prezidențial, este noul președinte al Colegiului Curții de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).

El a fost ales marți, cu unanimitate de voturi, de colegiul de conducere al CCIR.

Camera de Comerț și Industrie a României consideră desemnarea domnului Ștefan Deaconu drept un pas important în consolidarea Curții de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR.

Alegerea domnului Ștefan Deaconu reprezintă un semnal către comunitatea de afaceri și cea juridică pentru a considera arbitrajul drept o soluție mai rapidă și mai eficientă pentru rezolvarea disputelor comerciale decât calea instanțelor judecătorești”, se arată într-un comunicat al CCIR.

Ștefan Deaconu se bucură de o largă recunoștere în rândul comunității academice, fiind îndrumător de doctorat în științe juridice și membru în Consiliul Facultății de Drept a Universității București, se arată într-un comunicat al CCIR.

Avocat în cadrul Baroului București, Ștefan Deaconu are, de asemenea, o solidă experiență în sectorul public ca Director în Senatul României (2004-2005) și consilier prezidențial, șef al Departamentului Constituțional Legislativ al Administrației Prezidențiale (2005-2012).