Când Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat, instanța a stabilit că încălcarea legii îl costă pe acesta funcția, dar și cinci ani de libertate. Aparent, s-a făcut dreptate. Însă nicio instanță nu poate decide care sunt, de fapt, costurile politice, economice și sociale ale corupției din țară.
O definiție simplistă a corupției vorbește despre abuzul de putere, care le oferă anumitor persoane avantaje pe care altele nu le au. În ce privește prevalența acesteia, Carl Friedrich, unul dintre teoreticienii fenomenului, oferă un răspuns categoric: „în mod cert“, scrie el, corupția există în orice stat, dar nivelul de răspândire este diferit de la o țară la alta.
Costurile corupției, se arată într-un raport din acest an al Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică, sunt suportate de mediul de afaceri, prin dereglarea mecanismelor de funcționare a pieței, precum competiția; de fiecare cetățean, atunci când resursele publice sunt irosite sau insuficient exploatate; de întreaga societate, deoarece răspândirea corupției duce la erodarea încrederii și scade legitimitatea reprezentanților statului.
Conform Barometrului Global al Corupției, lansat recent de Transparency International, 76% dintre români consideră că partidele politice sunt „corupte sau foarte corupte“, 68% dintre respondenți cred că Parlamentul este, de asemenea, afectat în mare măsură de corupție, iar 58% au aceeași părere despre sistemul judiciar.
Corupția din politică, fie că este prezentă la nivel individual sau instituțional, vine întotdeauna la pachet cu o serie de costuri pentru populație. Pe de o parte, abuzul de putere are costuri economice precise, cel puțin la nivel individual.
În cazul ministrului Transporturilor, prejudiciul a fost fixat la șase milioane de lei. Pentru fapta sa, Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare și a pierdut funcția de ministru al Transporturilor.
Costul politic, suportat de liderii USL
Teoretic, condamnarea ministrului liberal este un eșec care afectează strict partidul lui Crin Antonescu. Pentru că l-a susținut pe Fenechiu și pentru că, în continuare, liderul PNL își exprimă regretul față de această condamnare, el ar putea să piardă susținerea alegătorilor. Iar pentru Antonescu, miza este una mare: a făcut deja cunoscută intenția sa de a candida la alegerile prezidențiale, ceea ce îi sporește, de fapt vulnerabilitatea. În acest context, orice lovitură pentru PNL este o lovitură pe care Antonescu o încasează în plin, iar orice declarație a sa este pusă în contextul deciziei sale de a candida pentru funcția de șef al statului.
Pe de altă parte, Victor Ponta, ca lider al Executivului, este celălalt personaj politic care suportă costurile acestei condamnări, de vreme ce Fenechiu este primul ministru în funcție care a fost condamnat. O parte din responsabilitate îi aparține, așadar, iar prețul politic – deși este puțin probabil să îl plătească – ar putea fi cel formulat de reprezentanții PDL: demisia.
Sentința lui Fenechiu este mai clară decât a celor menționați anterior, însă – așa cum se subliniază – ea nu este definitivă. În cazul unei condamnări definitive, privarea de libertate a fostului ministru al Transporturilor ar putea reprezenta, ca în cazul altor personalități politice care au avut aceeași soartă, un fel de „rebranding personal“: de la ministrul corupt el ar putea fi „avansat“ la gradul de „deținut politic“.
Europa cere capul corupților
Comisia Europeană a cerut, inclusiv prin raportul MCV, ca Relu Fenechiu să fie eliminat din Guvern, înainte ca judecătorii să dea sentința în acest caz. Cererea a fost ignorată, iar acum Fenechiu a fost găsit vinovat – variantă care ne pune, din nou, într-o lumină proastă, raportat la refuzul premierului Ponta de a renunța la ministrul său, dar care, pe de altă parte, arată că încă se poate avea încredere în Justiția din România.
Ultimul raport MCV din ianuarie 2013 arăta că, după încheierea crizei politice din România, „numirea unui nou guvern oferă o nouă ocazie de a asigura respectarea legii și independența judecătorilor, pentru asigurarea stabilității“ în țară, adăugând că persoanele cu funcții înalte „trebuie să demonstreze“ integritate, iar „cei cu funcții ministeriale trebuie să se bucure de încrederea publicului“.
Această ultimă recomandare ne arată, de fapt, care este cel mai dureros cost al corupției din țară: credibilitatea, capitol la care, în ultimele zile, România a pierdut în fața Europei, dar și în fața propriilor cetățeni.
„Drept rezultat, cetățenii dezamăgiți întorc spatele statului, se retrag din procesele politice (n.a.: scăderea numărului celor care votează este un exemplu), migrează sau protestează față de ceea ce percep a fi elite economice și politice corupte“, se arată în raportul OCDE. „Revoltele din lumea arabă și până în India sau Brazilia sau Occupy Wall Street“, continuă autorii raportului, dovedesc că faptele de corupție „nu mai reprezintă o opțiune“ viabilă.
