Revocarea lui Relu Fenechiu din fruntea Ministerului Transporturilor a venit după mari eforturi ale numeroaselor entităţi implicate în acest proces, inclusiv în cel penal, care durează deja de ceva timp. Astfel, autorii raportului MCV, judecătorii de la instanţa supremă, în cele din urmă Ponta însuşi, alături de Băsescu şi-au dat mână de la mână pentru a duce la îndeplinire sarcina.

Fenechiu, însă, era singurul care şi-ar fi dorit să rămână. Ba mai mult, cel pe care liberalii l-au numit “cel mai competent ministru al Transporturilor” a vorbit deja despre o posibilă revenire.

Dosarul “Transformatorul” are o rezonanţă gravă, dar subiectul este unul demn de răfuielile dintre patronii a două tarabe. Prin declaraţiile sale în care şi-a susţinut nevinovăţia, prezentându-se drept un antreprenor cinstit, Fenechiu a plantat sămânţa îndoielii, ceea ce echivalează cu un triumf. La fel ca în cazul unui meci de fotbal, când suporterii îl suspectează pe arbitru că nu şi-a făcut bine treaba, liberalii strigă: “A fost sau n-a fost?”.

Decizia judecătorilor arată că a fost.

Argumentul potrivit căruia cel care a trişat era unul dintre cei mai buni jucători, nu stă în picioare, pentru simplul motiv că este faultat de logică.

Între timp, la minister s-a produs rocada: fostul ministru al Transporturilor, care nu a obţinut aceeaşi în funcţie în Guvernul Ponta II tocmai din cauza problemelor pe care le avea cu Agenţia Naţională de Integritate, îi ia locul lui Fenechiu, cel care l-a înlocuit. Scenariul este demn de un film produs la Hollywood: există urmăriţi şi urmăritori, o miză cât se poate de serioasă şi, desigur, transformări sau transformatoare.

În toată povestea, chiar dacă numirea lui Ovidiu Silaghi la şefia Transporturilor va primi avizul preşedintelui Băsescu, un lucru este cert: cel mai dificil de “transformat” este chiar partidul.