Președintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de numire al lui Andrei Gerea în funcția de ministru al Economiei. Acesta va depune jurământul astăzi, la ora 17.00, la palatul Cotroceni.

Premierul Victor Ponta a trimis miercuri, în mod oficial, la Cotroceni, propunerea liberalului Andrei Gerea pentru conducerea Ministerului Economiei.

Gerea este nominalizarea făcută de PNL, marți, în urma ședinței BPN a partidului. El a fost votat în unanimitate de colegii săi, pentru a lua locul lăsat liber în urma demisiei lui Varujan Vosganian.

Domnul Andrei Gerea, fostul lider al grupului parlamentar din Camera Deputaților, membru al Comisiei economice, a fost propunerea pe care am făcut-o și pe care am votat-o în unanimitate cu 58 de voturi din 58 de membri prezenți ai BPN. Dânsul este propunerea noastră pentru Ministerul Economiei“, a declarat marți președintele PNL, Crin Antonescu.