Premierul Victor Ponta a anunţat că marţi va începe o vizită în Statele Unite ale Americii pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, dar şi pentru discuţii pe teme economice cu principalele companii americane din domeniul energiei.

Mâine (marţi – n.r.), împreună cu ministrul de Externe, domnul Corlăţean, voi merge în Statele Unite ale Americii, la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, voi prezenta în plen intervenţia naţională şi, de asemenea, este o vizită extrem de importantă din punct de vedere economic. Împreună cu domnul ministru Nicolescu (ministrul delegat pentru Energie – n.r.) avem o întâlnire programată cu principalele companii din energie din Statele Unite, cu speranţa că, alături de cele care deja au investit, să convingem şi alţi investitori în acest domeniu cheie„, a afirmat Ponta, luni, la începutul şedinţei de guvern.

În acest context, prim-ministrul a anunţat că următoarea şedinţă de guvern va avea loc miercurea viitoare.