Premierul Victor Ponta s-a întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu directorul FBI, James Comey, informează biroul de presă al Guvernului.

Cu acest prilej, au fost subliniate progresele în cadrul Parteneriatului strategic dintre România și SUA și excelenta cooperare dintre instituțiile de profil din țara noastră și FBI. Au fost discutate noi proiecte de lărgire a cooperării specifice bilaterale în noul context regional și al multiplicării amenințărilor de securitate globale.

Întărirea aplicării legii este esențială pentru prevenirea acestor amenințări și în combaterea lor eficientă la nivel regional”, a subliniat Ponta.

Cei doi demnitari au avut un schimb de opinii și pe tema recentelor evoluții regionale și au apreciat importanța pe care o are în acest context consolidarea Parteneriatului strategic dintre România și SUA precum și a prezenței militare NATO și SUA în regiune.

În cursul zilei, directorul FBI a avut întâlniri cu președintele Klaus Johannis, și cu directorul SRI, Eduard Hellvig.