Premierul Dacian Cioloș și-a început miercuri vizita oficială de două zile în Franța, transmite Agerpres.

Șeful Guvernului român a fost primit la Paris cu onoruri militare, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Hotel National des Invalides, fiind întâmpinat de secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul Executivului francez, Harlem Desir.

Au fost intonate imnurile naționale ale României și Franței, iar premierul român a trecut în revistă Garda de onoare, care ulterior a defilat prin fața șefului Executivului de la București.

După ceremonie, Dacian Cioloș a plecat spre Palatul Elysee, unde a fost întâmpinat de președintele Republicii Franceze, Francois Hollande, cu care va avea o întrevedere tete-a-tete. Ulterior, Cioloș va participa la un dejun oferit de Hollande, la care sunt prezenți și premierul Manuel Valls și alți membri ai Guvernului francez.

La finalul întrevederii, Cioloș și Hollande vor susține declarații de presă comune.