Sondajele de opinie sunt trucate şi fac parte dintr-un război psihologic împotriva PDL, a declarat, miercuri, la Piatra Neamţ, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu.

Se încearcă inducerea sentimentului fals a unor ierarhii inexistente în politica românească. Le transmit celor care încearcă demobilizarea simpatizanţilor că nu vor reuşi. Sondajele reale arată că PDL este pe primul loc pe partea dreaptă a politicii, iar rezultatele alegerilor ne vor ajuta în coagularea forţelor de dreapta pentru a sprijini un candidat unic la preşedinţia României”, a declarat liderul democrat-liberal, potrivit Agerpres.

Totodată, Predoiu a lansat un atac la adresa premierului Victor Ponta.

Victor Ponta a depăşit orice limită în a jongla cu subiecte serioase. Jocul de-a CSAT, de-a comandantul suprem, declaraţiile belicoase legate de atribuţiile domniei sale care nu au nicio legătură cu postul său, ne arată gravitatea lucrurilor dacă se va îndrepta spre postul de preşedinte al României. Ponta nu este nimerit nici pentru postul de premier şi cu atât mai puţin cel de preşedinte al României. Este avantajat doar de postul de politician de televizor, nu are nevoie de niciun sprijin pentru că poate spune orice”, a declarat Cătălin Predoiu.

Prim-vicepreşedintele PDL a subliniat că politica premierului Victor Ponta este “în sensul detaşării de valorile europene şi de conceptul european, iar conduita sa încurajează şi comuniştii din Republica Moldova, afectând interese grave care ţin şi de geopolitică şi de securitatea naţională”.