Companiile serioase care crează mii de locuri de muncă şi sunt la zi cu obligaţiile fiscale, cum este şi Draxlmaier, cel mai mare angajator din judeţul Satu Mare, cu aproape 7.000 de angajaţi, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta, după ce a vizitat fabrica de cabluri auto a grupului german.

Primul-ministru a fost primit de conducerea fabricii, care i-au făcut o prezentare a activităţii şi istoricului companiei după care a fost vizitată una dintre hale.

Am spus întotdeauna că orice companie care creează un loc de muncă merită mulţumirile Guvernului. În cazul de faţă trebuie să mulţumesc de vreo 14.000 de ori, şi aici la Satu Mare de 7.000 de ori. Draxlmaier este un angajator fundamental pentru Satu Mare şi pentru nordul României, cu aproape 7.000 de locuri de muncă. Ce este mai îmbucurător pentru mine este faptul că această dezvoltare continuă în sens pozitiv, numai anul trecut s-au angajat 2.000 de persoane, se doreşte angajarea a 600 de persoane anul acesta”, a declarat Ponta, conform Agerpres.

Premierul a ţinut să sublinieze faptul că astfel de firme trebuie sprijinite, cu atât mai mult cu cât nu au obligaţii la bugetul de stat.

Faptul că se creează noi locuri de muncă este cel mai important lucru şi din partea Guvernului companiile serioase, aşa cum este Draxlmaier, care investesc şi care sunt la zi cu obligaţiile fiscale, merită sprijinite”, a mai spus premierul.

Primul ministru a mai informat conducerea companiei că din 1 iulie profitul reinvestit va fi scutit de la plata impozitelor.