Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a reacționat după ce Comisia Europeană a decis, miercuri, iniţierea procedurii de dezechilibru macroeconomic în cazul României și îl acuză pe premierul Ponta că, împreună cu miniştrii săi, a reușit „să rupă definitiv relaţia specială pe care ţara noastră o avea cu oficialii Comisiei Europene”, gest care va costa bugetul de stat milioane de euro.

Potrivit experţilor europeni, ţara noastră trebuie monitorizată şi trebuie să aplice o serie de măsuri impuse de CE. Suntem de fapt martorii primei riposte din partea Comisiei Europene, după modul lipsit de diplomaţie în care Executivul condus de Victor Viorel Ponta a purtat, în ultimul an, negocierile cu oficialii FMI şi CE în acordul pe care România încă îl are. În comunicatul de presă trimis ieri, Comisia Europeană recunoaşte şi dă de înţeles că actualul acord e ca şi nul, motiv pentru care ţara noastră nu mai beneficiază de tratament special din partea autorităţilor europene”, precizează Predoiu, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Prim-vicepreşedintele PNL mai menţionează că ”oficialii misiunii FMI şi CE, au venit, de mai bine de un an, la Bucureşti ca să fie trimişi acasă cu coada între picioare”.

Tot de mai bine de un an nu au mai fost agreate scrisori de intenţie, la finalul fiecărei misiuni. Circul şi scandalul caracteristic manierei de negociere a lui Victor Viorel Ponta au predominat şi în discuţiile cu experţii străini. Iar de pierdut au românii şi bugetul de stat. Pentru că odată cu ruperea acordului înainte de vreme, România nu va mai beneficia nici de cofinanţare de 5% la fonduri europene. Cofinanţarea va creşte la 15%. Asta înseamnă că statul va primi cu 10% mai puţini bani europeni pentru toate proiectele publice făcute pe bani UE. Cine credeţi că va acoperi diferenţa? Este vorba de milioane de euro. Asta în condiţiile în care oricum investiţiile în vremea guvernării Ponta au scăzut considerabil”, a mai spus Cătălin Predoiu.

El a adăugat că ”i se pare periculos şi iresponsabil felul în care Executivul Ponta negociază în numele românilor”.

Cred ca Ponta nu face altceva decât să scoată în evidenţă nevoia cât mai urgentă de un nou Guvern responsabil, care să acţioneze în interesul ţării, nu să se lase guvernat de orgolii personale”, se mai arată în comunicatul menționat.