Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a lansat, luni, un atac la adresa Partidului Mişcarea Populară şi a lui Traian Băsescu, spunând că preşedintele „a vrut să facă un partid de măicuţe, dar nu i-a ieşit” şi a făcut „un partid de frustraţi”, adăugând: „Atât a putut, atât a făcut”.

Vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda, a declarat, într-o conferinţă de presă, că din Partidul Mişcarea Populară fac parte „oameni fără niciun Dumnezeu”, iar Traian Băsescu „a încercat să facă un partid de măicuţe, dar nu i-a ieşit” şi a făcut „un partid de frustraţi”.

El a lansat acest atac după ce săptămâna trecută preşedintele fundaţiei, Marian Preda, s-a aflat la Buzău pentru a lansa Mişcarea Populară, el spunând atunci că Cezar Preda, care a lipsit de la eveniment, „preferă să atace dreapta politică decât să se lupte cu cei aflaţi la guvernare”.

„Văd că nu poate veni nimeni la Buzău fără să îmi pomenească numele să construiască şi să se lege de Cezar Preda şi de cine şi pe cine critică. Ştiţi cum e, vorba lui Traian Băsescu, deşi a încercat, nu a putut face un partid de măicuţe şi a căzut în extrema cealaltă. Nu a făcut de măicuţe, a făcut de frustraţi şi de oameni care nu au nici un Dumnezeu, sunt pentru interesul lor personal. Asta e. Atât a putut, atât a făcut”, a declarat, luni, Cezar Preda.