România are probleme grave în ceea ce privește calitatea aerului, a apei și a deșeurilor. O spun specialiștii Comisiei Europene în ultimul lor raport privind politicile de mediu aplicate de țara noastră. Deoarece România nu a luat măsuri concrete de combatere a poluării, Comisia Europeană a dat anul trecut România în judecată la Curtea Europeană de Justiție. Acest lucru se întâmplă doar cu 10% din țările membre UE, deoarece celelalte și-au luat din timp toate măsurile, scrie digi24.ro.

Marea problemă a României o constituie poluarea aerului provocată de traficul rutier. Raportul Comisiei Europene spune că municipiile României au cifre foarte mari la poluarea cu PM 10, un amestec complex de particule mici cu lichid, care provoacă boli letale. Specialiștii europeni suspectează România că nu raportează corect situația reală.

Ștefan Turcu, purtătorul de cuvânt al CE în România: Nu a informat, nu a respectat și nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea unei calități a aerului suficientă. Conform unui raport din 2015, peste 25.000 de decese premature au fost cauzate de aceste particule în suspensie PM 10. Realitatea e puțin mai gravă decât ceea ce se raportează de către autoritățile române. Raportul constată deficiențe grave în privința sistemului de monitorizare a calității aerului.

Ministerul Mediului spune că Guvernul a luat măsuri pentru a rezolva problemele semnalate în raport.

„Am remediat situația în ceea ce privește funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, astfel încât raportările către Comisia Europeană pentru anii următori să fie conforme. Ministerul Mediului a identificat și a pus la dispoziție fondurile necesare dezvoltării și optimizării acestei rețele”, anunță ministerul Mediului. 

Alte probleme semnalate de raportul Comisiei Europene se referă la calitatea apei, la conservarea naturii și la reciclarea deșeurilor.

Ștefan Turcu, purtătorul de cuvânt al CE în România: Până în 2020, România are ca obiectiv ca 50% dintre deșeuri să fie reciclate. Comisia, prin acest raport, atrage atenția asupra faptului că, la cum se mișcă lucrurile în prezent, acest lucru nu se va întâmpla.

Reprezentanții Comisiei Europene atrag atenția României că nu folosește fondurile europene pentru a rezolva problemele de mediu. Ei cer reducerea birocrației și implementarea de proiecte de anvergură pentru protecția mediului.