Premierul Victor Ponta a declarat luni, că vicepreşedintele SUA, Joe Biden, care soseşte marţi în România, urmează să transmită și mesajele secretarului general al NATO. Premierul a mai spus că aceste mesaje reprezintă un semn de recunoaştere a eforturilor pe care le face România şi un semn de siguranţă pentru societatea românească.

Soseşte marţi după-amiază, seară(n.r.-vicepreşedintele SUA). Are o acţiune cu ministrul Apărării pe care eu o consider extrem de emoţionantă şi semnificativă pentru poporul român. Se va întâlni cu militari americani, dar şi cu militari români, cu familiile militarilor români, care au luptat şi luptă în Afganistan. După care, miercuri, se vede cu preşedintele României, vine la Palatul Victoria şi se încheie vizita în urma unui discurs în faţa unui număr de invitaţi din societatea civilă”, a declarat premierul la Antena 3.

Victor Ponta a adăugat că vizitele secretarului general al NATO, precum şi cea a vicepreşedintelui SUA, reprezintă un semn de siguranţă pentru România.

Nu întâmplător secretarul general al NATO, domnul Rasmussen a fost săptămâna trecută, vicepreşedintele Biden vine săptămâna aceasta, secretarul Apărării al SUA, ministrul celei mai mari armate din lume va veni peste două, cred, sau trei săptămâni la Bucureşti. E foarte important pentru România şi pentru români. Ştiţi de ce? În general impresia noastră era că numai noi îi iubim pe cei din NATO sau pe americani, lor nu prea le pasă. Or, prin prezenţa aici, prin mesajele pe care le-au dat şi le vor da, e un semn de recunoaştere a eforturilor pe care le face România şi un semn de siguranţă pentru noi toţi ca societate. Aşa încât, sincer cred că e un moment foarte potrivit, ţinând cont de ceea ce se întâmplă în Ucraina să arătăm că nu doar noi de dorim să fim în NATO sau parteneri cu SUA, ci şi ei apreciază acest parteneriat”, a mai spus Victor Ponta.