Premierul Victor Ponta a salutat miercuri faptul că România a primit un portofoliu extrem de important în Comisia Europeană – cel al politicilor regionale.

Este un succes pentru România şi o recunoaştere a faptului că vocea României contează pe plan european, că avem aliaţi şi parteneri importanţi şi că la rândul nostru putem să acţionăm ca o ţară demnă de apartenenţa sa la Uniunea Europeană şi la valorile europene. Şi sunt absolut convins că, deşi este vorba evident despre un comisar român, doamna Creţu va fi un comisar european şi va reuşi în cadrul activităţii sale, ca membru al Comisiei Europene, să reprezinte interesele tuturor cetăţenilor europeni având însă totdeauna în minte ceea ce este important pentru România”, a declarat premierul într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

El a dat asigurări că Guvernul României va colabora foarte bine cu noua Comisie Europeană, aşa cum de altfel a făcut-o şi cu Comisia condusă de Jose Manuel Barroso.

Şi este o mare oportunitate pentru România de a participa în mod real la ceea ce înseamnă programul noii Comisii Europene şi reformele la nivel european”, a adăugat Ponta.

Potrivit acestuia, politicile regionale sunt pentru România un obiectiv fundamental pentru că atât ţara noastră, cât şi celelalte ţări din estul Europei, au nevoie de implementarea unor politici care să reducă decalajele faţă de Europa Occidentală, faţă de ţările membre mai vechi din UE.

Şi, evident că România este un beneficiar important al politicilor de coeziune. Cred că este semnificativ faptul că acest portofoliu a fost deţinut în cadrul Comisiei Barroso de către comisarul polonez. Faptul că după Polonia România are aceasta responsabilitate uriaşă de a gestiona politicile de dezvoltare regională reprezintă un succes pentru România şi o recunoaştere a faptului că vocea noastră poate fi auzită, poate fi respectată şi că interesele noastre legitime în cadrul Uniunii Europene pot fi apărate de către noua Comisie Europeană”, a mai spus şeful Executivului.

Premierul a mai spus că audierea noului comisar european Corina Creţu în Parlamentul României va avea loc cel mai probabil săptămâna viitoare.

Corina Creţu va deţine portofoliul politicii regionale în viitoarea Comisie Europeană, potrivit anunţului făcut miercuri de preşedintele ales al noului executiv comunitar, Jean-Claude Juncker, care a prezentat într-o conferinţă de presa componenţa Colegiului comisarilor pentru perioada 2014-2019.