Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la România TV, că povestea potrivit căreia preşedintele României se decide la Washington a fost consumată deja de câţiva ani.

Întrebat dacă ar putea exista doi candidaţi din partea USL la preşedinţie, după vizita sa în SUA, Victor Ponta a spus: “Nu. Şi haideţi să fim serioşi, pentru că am trecut deja de mulţi ani de povestea că cineva se duce la Washington şi acolo se decide preşedintele”.

Aţi dat un exemplu trist pentru mine şi pentru cei de la PSD. Da, domnul Năstase a fost acolo în 2004 şi nu a ajuns preşedinte, deşi o să cred totdeauna că ar fi fost mai bine pentru România dacă se întâmpla acest lucru. Nu se stabileşte la Washington cine e preşedinte, cine e prim-ministru”, a completat Ponta.

El a adăugat că un prim-ministru care la doar un an de mandat are o majoritate parlamentară, un anumit program al Guvernului pe patru ani, trebuie să meargă în cât mai multe capitale importante ale lumii.

Şi la Beijing, unde am fost, şi la Berlin şi la Washington, să discute cu principalii noştri parteneri, şi la Ankara, la Moscova, dacă va fi cazul. Pentru că România trebuie să fie prezentă şi deschisă în discuţia cu marii noştri parteneri, fie politici, militari, fie economici. Eu aşa cred că trebuie să facă un Guvern care vrea să-şi ajute ţara să se dezvolte şi acesta este un lucru absolut normal”, a mai declarat premierul.

Ponta  a declarat că nu are nevoie de un mandat de reprezentare din partea preşedintelui pentru vizita pe care o va efectua săptămâna viitoare în SUA, atât timp cât pe agenda deplasării figurează chestiuni ce ţin de activitatea guvernamentală.

Președintele României, Traian Băsescu, a declarat ,într-o emisiune televizată la postul B1 TV, că vizita premierului în Statele Unite ale Americii trebuie privită într-un mod pozitiv.