Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că va participa la ședința grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, adăugând că și pentru această toamnă se anunță priorități legislative importante, între care legea achizițiilor publice, legea salarizării, bugetul de stat pe anul viitor.

Bineînțeles. Eu nici până astăzi nu am înțeles întrebarea de ieri de ce sunt la reuniunea grupului de senatori, din moment ce am fost de fiecare dată. La fel și la deputați. Normal că particip, pentru că și în toamnă avem proiecte importante. Sigur, trece acum Codul fiscal, după care vine Legea achizițiilor publice, avem Legea salarizării, avem bugetul de stat, ca să le spun pe cele mai importante. Cu siguranță toate proiectele Guvernului merg în Parlament. Eu am beneficiat în cei trei ani și jumătate de sprijinul Parlamentului. Și la Senat și la Cameră toate proiectele importante au trecut. Și le-am mulțumit, le mullțumesc colegilor mei pentru asta și ne apucăm de treabă în continuare„, a declarat Ponta, citat de Agerpres.