Premierul Victor Ponta a anunţat că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.

„Vrem să avem un ministru al Transporturilor care să se ocupe direct de toate lucrurile astea”, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura Capitalei.

El a arătat că îi va transmite preşedintelui noua propunere pentru portofoliul Transporturilor luni dimineaţa, înainte să plece în vizita oficială pe care o va efectua la Chişinău.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune un lider liberal pentru şefia Transporturilor duminică după prânz, după o discuţie care va avea loc, dimineaţa, în Consiliul Naţional al PNL.