Premierul Victor Ponta a declarat că a avut o discuţie „mai puţin formală” cu preşedintele Klaus Iohannis despre ordinea constituţională în România şi despre faptul că în stat trebuie să existe trei puteri -juridică, legislativă şi executivă- care trebuie să se respecte, cu asigurarea independenţei.

Am avut ocazia să discutăm, mai puţin formal, despre faptul că vreau să avem, într-adevăr, o ordine constituţională în România, în care să existe trei puteri în stat, nu una singură şi cele trei puteri să se respecte, să se echilibreze reciproc şi, din punctul acesta de vedere, eu vreau să avem tot respectul şi toată independenţa pentru justiţie, pentru Parlament şi pentru Executiv. Nu m-am oprit doar la primul punct, m-am oprit la toate trei, că aşa s-a gândit acum trei sute de ani, să fie trei puteri, şi bine s-a gândit, şi aşa trebuie să facem şi în continuare„, a spus premierul Ponta, luni, la începutul şedinţei Biroului Permanent al PSD.