Premierul Victor Ponta reiterat joi că încheierea pactului de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu a fost necesară pentru a asigura stabilitatea politică în România şi speră că este „ultimul act de acest gen”de care ar avea ţara nevoie.

Remarca premierului vine după ce Traian Băsescu l-a acuzat că a încălcat „consistent” acordul de cooperare instituţională, premierul punctând, în context, că „întotdeauna respectarea se doreşte într-o singură parte”.

„Eu o să spun de fiecare dată – deşi înţeleg şi e legitimă critica adusă acelui pact – faptul că din punctul meu de vedere România avea nevoie şi are şi acum nevoie de stabilitate politică, să nu mai avem crize şi de a arăta că suntem capabili în România, chiar şi cu un personaj ca Traian Băsescu, să facem să funcţioneze o anumită normalitate. Că, evident, nu s-a respectat în totalitate, că întotdeauna respectarea se doreşte într-o singură parte e o altă discuţie. Important e ca acesta să fie ultimul act de acest gen necesar în România, de acum încolo preşedintele ţării să-şi respecte statutul constituţional, fără să trebuiască să mai facă o negociere cu primul-ministru sau cu Parlamentul”, a afirmat Ponta.

Întrebat despre relaţiile cu liderul liberalilor, Crin Antonescu, dar şi în Uniunea Social Liberală în general, premierul Ponta a răspuns că acestea sunt „mult mai bune decât au fost în ultimele săptămâni”, admiţând că au existat „nişte dispute”.