Premierul Victor Ponta a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar că trebuie ca, în următoarele 7 zile, să parcurgă zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente şi supraveghere.

Ponta a adăugat că îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile și că îi va cere preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.

Azi medicii au decis că pot fi externat / urmează ca în următoarele 7 zile să parcurg zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente și supraveghere.

Ulterior acestor proceduri va trebui ca două săptămâni să fac fizioterapie și tratamente de recuperare înainte de a avea permisiunea medicilor de a merge fără sprijinul unor mijloce medicale permanente / în maxim 28 zile îmi pot relua activitatea normală, urmând să continui recuperarea timp de 6 luni.

Mâine dimineață voi trimite Președintelui României solicitarea ca, în baza art. 107 din Constitutuție, să-l desemneze pe Vicepremierul Gabriel Oprea să exercite toate atributele funcției de Prim Ministru (inclusiv conducerea ședințelor de Guvern) în această perioadă (atasez adresa).

Mulțumesc încă o dată medicilor de aici și doctorului Ionut Codorean pentru atenția și profesionalismul lor”, a scris Ponta pe Facebook.