Premierul Victor Ponta a transmis, miercuri, cu ocazia comemorării Zilei Holocaustului, întreaga sa compasiune faţă de cei care au avut de suferit din cauza regimului de teroare instaurat în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Vreau să transmit astăzi, cu ocazia comemorării Zilei Holocaustului, întreaga mea compasiune faţă de toţi cei care au avut de suferit din cauza regimului de teroare instaurat în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Este un moment ce ne permite să reflectăm asupra destinelor tragice ale istoriei şi să ne reafirmăm ataşamentul faţă de valorile democratice europene şi respectul faţă de drepturile omului. Vom lupta mereu pentru democraţie şi împotriva extremismului politic, indiferent de forma pe care o ia”, este mesajul premierului transmis pe o reţea de socializare.

Ziua Holocaustului în România a fost marcată pentru prima oară în anul 2004, la 9 octombrie, fiind instituită printr-o hotărâre de guvern (HG nr. 672/5 mai 2004), la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. La data de 9 octombrie 1941 a început deportarea forţată a populaţiei evreieşti din Basarabia şi Bucovina, în Transnistria.