Premierul Victor Ponta a făcut vineri o baie de mulțime în județul Dâmbovița, unde a participat la sărbătătoarea Izvorul Tămăduirii de la Mănăstirea Nucet.

Primul-ministru a fost așteptat de autoritățile locale din Nucet. El a fost întâmpinat cu pâine şi sare, dar şi cu ouă roşii de către o tânără îmbrăcată în costum popular.

În drumul spre mănăstirea din localitate, premierul a salutat oamenii veniţi la sărbătoare şi a dat mâna cu aceştia.

Potrivit Mediafax, la un moment dat, o persoană din mulţime a strigat „Trăiască preşedintele României„, iar câţiva dintre cei prezenţi au început să aplaude. Ponta a răspuns: „Să trăiţi şi dumneavoastră„.