Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar putea să lucreze mai bine, dar lucrurile merg în direcţia bună pentru combaterea evaziunii fiscale, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că mica evaziune reflectă o mentalitate care trebuie schimbată.

Cred că ANAF-ul poate să lucreze mai bine, cred că trebuie să urmărim să nu fie abuzuri, dar principiul e corect şi vreau să continuăm să combatem evaziunea fiscală şi să-i convingem pe oameni să se conformeze voluntar la ceea ce este o obligaţie constituţională. Mica evaziune fiscală reflectă o mentalitate pe care trebuie să o schimbăm şi îmi asum toate riscurile, că pierdem voturi, că mă critică jurnalişti evazionişti sau politicieni populişti„, a declarat prim-ministrul, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

Ponta a arătat că lucrurile merg în direcţia bună şi a exemplificat cu faptul că sâmbata trecută pe litoral, la Mamaia, s-a facturat cât în tot sezonul de anul trecut.

Premierul a subliniat totodată că, în egala măsură cu combaterea corupţiei, trebuie luptat şi împotriva marii evaziuni fiscale, fenomene la fel de periculoase pentru societate.