Parlamentul European a adoptat miercuri o serie de amendamente la legislaţia europeană existentă care prevăd obligaţia ca activităţile de exploatare şi extracţie pentru hidrocarburile neconvenţionale prin fracturare hidraulică să facă obiectul unor studii de impact de mediu, potrivit unui comunicat emis de legislativul european.

Eurodeputaţii doresc ca evaluările de impact care, conform legislaţiei actuale europene, privesc doar proiectele pentru gazele naturale care extrag cel puţin 500.000 de metri cubi pe zi, să fie obligatorii şi în cazul forajului de gaz de şist, indiferent de cantitatea de hidrocarburi neconvenţionale extrase: gaz şi petrol de şist, gaz de cărbune, fie că este vorba de proiecte de explorare sau de extracţie, pentru faza în care este aplicată fracturarea hidraulică.

Deputaţii au sugerat şi măsuri de combatere a conflictelor de interese şi de asigurare a informării şi consultării publicului, conform Convenţiei de la Aarhus. Propunerea include măsuri de combatere a conflictelor de interese între contractanţi şi persoanele care realizează studiile de impact. Amendamentele cer ca experţii să aibă competenţa tehnică necesară şi să fie independenţi în raport atât cu contractantul cât şi cu autorităţile competente.

Directiva privind studiile de impact asupra mediului (EIA) se aplică atât proiectelor publice, cât şi celor private, stabilind unele criterii, inclusiv informaţiile care trebuie transmise autorităţilor naţionale privind un proiect care trebuie evaluat pentru aprobare. Legislaţia priveşte o paletă largă de proiecte, de la poduri până la ferme intensive de porcine.