Vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, la RFI, că, odată cu intrarea lui Dan Voiculescu la închisoare în dosarul ICA, „dispare un mare susţinător, dacă nu chiar un mentor al lui Victor Ponta„.

Nu sunt omul care să comenteze deciziile instanţelor, trăim într-un stat de drept, în care justiţia este organizată ca o putere distinctă în stat (…). Nu pot în schimb să nu spun câteva cuvinte despre ceea ce a reprezentat Voiculescu în ultimii 25 de ani. Este unul dintre marii profitori ai tranziţiei, este un om care a dezinformat opinia publică, spunând că nu a fost colaborator al Securităţii, s-a demonstrat că a fost colaborator al Securităţii. Este un om care şi-a construit un partiduleţ satelit şi care s-a lipit întotdeauna de putere, care întotdeauna a profitat de relaţiile privilegiate pe care le-a avut cu deţinătorii de putere din România, pentru a-şi favoriza afacerile (…). Deci eu spun că e încă un mare profitor al tranziţiei, care ajunge la zdup. Sper ca acest semnal să fie un semnal clar, puternic şi limpede că justiţia din România nu mai tolerează hoţia, nu mai tolerează infracţiunile şi că în România se pune punct hoţiei„, a spus Orban.

Întrebat ce efecte va avea condamnarea lui Dan Voiculescu asupra scenei politice, acesta a răspuns: „În mod evident, dispare un mare susţinător, dacă nu chiar un mentor al lui Victor Ponta. În mod evident, Victor Ponta şi cu PSD-ul nu pot să scape basma curată, când a fost evidentă implicarea şi susţinerea acordată de PSD atât lui Dan Voiculescu, cât şi multora dintre cei care s-au aflat în jurul lui Dan Voiculescu. Victor Ponta a beneficiat din plin de avantajele relaţiei cu Dan Voiculescu, prin faptul că a fost susţinut în mod fanatic de către posturile tv ale domnului Voiculescu. Eu am convingerea că şi cei care i-au dat sprijinul lui Dan Voiculescu vor avea de suferit, dacă nu în faţa instanţei, măcar în planul susţinerii publice”.