Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Sinaia, că „cel mai probabil” moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta va fi depusă în luna mai și a subliniat că ar prefera ca Guvernul să pice în urma unei moțiuni, nu ca urmare a acțiunilor DNA.

Cred că cel mai probabil în luna mai. Acum depinde cum evoluează lucrurile. Am și spus că aș prefera să depunem noi moțiunea de cenzură să dăm jos Guvernul Ponta, să nu o facă DNA înainte, deși tare mi-e teamă că Victor Ponta, dacă a scăpat până acum, nu cred că mai are cale de scăpare„, a spus Orban, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă arestarea preventivă a primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie, afectează în vreun fel negocierile privind organizarea unei majorități parlamentare, Ludovic Orban a răspuns: ”Nu are absolut niciun fel de legătură. Eu îi cunosc pe parlamentarii care au plecat din PSD sau din UNPR. Ei nu au plecat neapărat că îl iubeau pe Marian Vanghelie sau pe Mircea Geoană, ei au plecat pentru că nu mai sunt de acord ca Victor Ponta să rămână premier și vor vota împotriva Guvernului Ponta la orice moțiune de cenzură, indiferent dacă Vanghelie este în arest preventiv sau dacă e în stare de libertate. De altfel, ați văzut foarte clar că noi nu am avut niciun fel de angajament politic și niciun fel de protocol politic în negocierile pe care le-am avut. Dimpotrivă, am abordat fiecare parlamentar independent pentru a ne asigura de sprijinul lor în eventualitatea depunerii moțiunii de cenzură”.

În context, prim-vicepreședintele PNL a declarat că nu este o surpriză cercetarea penală a primarului Sectorului 5, pentru că despre ilegalitățile comise în perioada de când acesta este primar „au curs râuri de cerneală„.

Este treaba procurorilor să instrumenteze acest caz și să facă rechizitoriul. Despre Marian Vanghelie au curs râuri de cerneală privind ilegalitățile de la Primăria Sectorului 5 în cei 15 ani de când e primar PSD, așa că pentru mine nu este o surpriză această cercetare„, a afirmat Ludovic Orban.

El a participat, sâmbătă, la Sinaia, la evenimentul „Școala de pregătire politică ‘Politici liberale în sprijinul familiilor din România„.