Locuitorii orăşelului Green Bank din Virginia de Vest, Statele Unite, par să ducă o viaţă extrem de aspră, deoarece nu au acces la radio sau telefoane mobile.

Situaţia este cauzată de faptul că micuţul orăşel cu 149 de locuitori se află în mijlocul unei zone de peste 33.000 de kilometri pătraţi în care comunicaţiile ce folosesc unde electronice sunt interzise.

Oamenii de ştiinţă folosesc această zonă pentru comunicaţiile spaţiale şi nu permit echipamentelor electronice personale să perturbe semnalele. Acest lucru înseamnă că zona trebuie să fie fără radio, TV, WIFI, telefoane mobile sau bluetooth.

Green Bank găzduieşte cel mai mare radiotelescop rotativ din lume.

Pentru a permite telescopului să funcţioneze fără probleme, oraşul a interzis complet folosirea echipamentelor electronice pentru comunicaţii, iar patrulele poliţiei verifică orice semnal electronic ce ar încălca interdicţia.

Numai serviciile de intervenţie au voie să folosească radioul, iar în localitate există un singur telefon public. Localnicii au acces la internet, dar la vitezele oferite de conexiunile de tip dial-up.

Evident că toate acestea fac dificil traiul modern pentru rezidenţii din zonă, însă sunt privite pozitiv de mulţi alţi oameni care au venit aici, începând cu mijlocul anilor 2000, în încercarea de a scăpa de tehnologie.