Banca Naţională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, miercuri, o monedă din argint, una din tombac cuprat şi un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat) dedicate împlinirii a 100 de ani de la naşterea cântăreţei Mariei Tănase (25 septembrie 1913 – 22 iunie 1963).

Aversul monedei din argint redă imaginea unui gramofon, simbol al primelor înregistrări discografice ale Mariei Tănase, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2013”, amplasat de o parte şi de alta a stemei.

Preţurile de vânzare sunt: 300 de lei/bucata, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare; 80 de lei/bucata, exclusiv TVA, pentru moneda din tombac cuprat, inclusiv broşura de prezentare; 1.810 lei/bucata, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat), inclusiv broşura de prezentare.