Scriitorul Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori români în străinătate, va inaugura joi dimineaţă ediţia din acest an a Târgului de Carte Bok& Bibliotek de la Göteborg (26-29 septembrie), unde România participă în calitate de ţară invitată de onoare.

Cărtărescu va fi prezent la numeroase manifestări care se vor desfăşura atât la standul României, organizat de Institutul Cultural Român, cât şi în alte spaţii ale târgului.

În aceeaşi zi, va avea loc ceremonia de deschidere a standului românesc, la care vor lua parte: directorul Institutului Cultural Român de la Stockholm, Dan Shafran, preşedintele Institutului Cultural Român, Lilian Zamfiroiu, Maria Källsson, manager general al Târgului de Carte de la Göteborg, Androulla Vassiliou, comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, şi Răduţa Matache, ambasadorul României în Suedia.

România va participa la eveniment, printre altele, cu o expoziţie care va cuprinde cele mai frumoase apariţii editoriale din producţia românească de carte din ultimii doi ani, pornind de la cartea pentru copii la albume de artă, de la cartea ştiinţifică la cea de beletristică, selecţia fiind asigurată de Daniel Nazare, director al Bibliotecii Judeţene Braşov.

Printre invitaţi se numără scriitori consacraţi din România – Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Svetlana Cârstean, Marius Chivu, Daniela Crăsnaru, Mircea Dinescu, Dinu Flamând, Kanyadi Sandor, Dan Lungu, Ioana Nicolaie, Ioan Es. Pop, Varujan Vosganian, autori de prestigiu din diaspora – Cătălin Dorian Florescu, Dana Grigorcea, Norman Manea, Felicia Mihali, alături de scriitori, traducători, critici, editori, universitari şi publicişti cunoscuţi din Suedia.