Lista de proiecte de investiţii din Master Planul de Transport a fost elaborată, urmează discuţii cu Comisia Europeană, iar la finele lunii aprilie documentul ar putea fi finalizat, a declarat ministrul Transporturilor, Ioan Rus, într-o conferinţă de presă organizată la finalul unei întâlniri cu comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu.

Am avansat în ceea ce priveşte Master Planul General de Transport pe toate tipurile de transport – rutier, feroviar, naval, aerian şi centre multimodale. În prezent a fost elaborată lista de proiecte pentru fiecare dintre aceste domenii de transport, credem noi că au fost respectate întocmai criteriile impuse de Comisia Europeană pentru elaborarea unui astfel de document, astfel că am ţinut cont şi de criteriile economice, de mediu şi sociale, astfel încât să generăm un document care să răspundă nevoilor de dezvoltare economică ale României„, a declarat ministrul Transporturilor, potrivit Mediafax.

Vom reuşi probabil la finele lunii aprilie să ne apropiem de aprobarea finală, şi atunci putem vorbi despre strategia de implementare la modul adevărat, fără ca ea să mai poată fi modificată de către nimeni. În acea structură de proiecte şi priorităţi, şi Comisia ne va finanţa, şi instituţiile financiare internaţionale, şi bugetul statului. Deci cred că la finele lunii următoare vom avea un document care chiar dacă pică Guvernul sau pleacă ministrul, nu va mai fi modificat„, a mai spus ministrul.

Comisia Europeană este foarte interesată de acest document strategic, întrucât acesta reprezintă o precondiţie pentru accesarea fondurilor europene pentru marile proiecte de transport în perioada 2014-2020, a afirmat comisarul european, adăugând că documentul nu se referă doar la această perioadă de finanţare, ci vizează un interval mai larg, respectiv următorii 15-20 de ani.

Comisia Europeană apreciază faptul că acest Master Plan de Transport este detaliat şi acoperă toate tipurile de transport şi de finanţare. (…) Desigur, din punctul nostru de vedere mai sunt subiecte care trebuie clarificate, unele dintre ele extrem de importante, le-am discutat cu domnul ministru, este vorba de stabilirea criteriilor după care proiectele vor fi sortate în ordinea priorităţii, şi înţeleg că reprezentanţii ministerului vor avea o discuţie mâine pe această temă la Bruxelles cu DG Regio şi DG Transport, şi, de asemenea, evaluarea strategică a impactului asupra mediului înţeleg că va fi gata în foarte scurt timp„, a spus Creţu.