Proiectul privind metodologia pentru noile manuale şi calendarul pentru schimbarea acestora va fi lansat miercuri în dezbatere publică, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a spus că, probabil, actul normativ va fi aprobat la 1 iunie.

Remus Pricopie declara, la sfârşitul săptămânii trecute că schimbarea manualelor se va încheia în 2017, metodologia privind noile cărţi şcolare şi calendarul înlocuirii acestora urmând să fie supuse dezbaterii publice.

„Săptămâna viitoare vom supune dezbaterii publice metodologia privind noile manunale, plus componenta digitală, şi calendarul pentru schimbarea acestora. Potrivit calendarului, schimbarea manunalelor este prevăzută să se încheie în 2017”, preciza vineri Remus Pricopie.

Potrivit ministrului, din septembrie, copiii vor avea manual în format clasic, pe masă, iar pe pagina de internet manuale.edu.ro vor exista manualele în format digital.

„Vom avea atât cărţi în format pdf, cât şi aplicaţii multimedia. Studiile au arătat că elevii învaţă mai rapid atunci când se folosesc instrumentele digitale. Atunci când copiii văd într-un film cum funcţionează sistemul solar, înţeleg mai uşor lecţia decât atunci când privesc o poză dintr-o carte”, a explicat Pricopie, precizând că şcoala nu poate rămâne ancorată în structuri vechi, rigide.