Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, l-a informat miercuri pe premierul Victor Ponta și pe ceilalți colegii de Cabinet că proiectele de acte normative privind avansurile către agricultori și banii aferenți motorinei pentru lucrările agricole vor fi adoptate săptămâna viitoare.

Proiectele de acte normative sunt deja pe circuit, săptămâna viitoare le vom adopta. Avansurile vor începe în 16 octombrie. De asemenea, astăzi am finalizat și proiectul de hotărâre de guvern cu privire la motorină și vom începe să plătim deconturile pe ceea ce înseamnă motorină pe acest trimestru și pe anul viitor, deci lucrurile au intrat în format normal. Sigur că mai rămâne să stabilim plata de la bugetul de stat cu privire la plata pe suprafață, pentru a avea o cifră globală și, cu siguranță, această sumă va fi mai mare decât anul trecut„, a declarat ministrul Agriculturii.

Victor Ponta declara anterior, în deschiderea ședinței de Guvern, că 2013 a fost un an record pentru agricultura din România.

Dacă era un an rău, era din cauza Guvernului. Dacă e un an bun, este datorită ploii. Înțeleg până la urmă și necazul acesta din primele zile din octombrie, cu ploaie și intemperii, înțeleg că pentru agricultura din 2014 este un lucru bun că avem apă. O să vă rog, domnule ministru Constantin ca, împreună cu ministerul de Finanțe și ministerul Bugetului, să stabilim în perioada imediat următoare cu cât creștem anul viitor subvențiile și cum acordăm, inclusiv pe cea pentru motorină. În spațiul, sigur, legat de ce vine de la UE și ce punem de la bugetul public și să le plătim din timp. Cum am făcut și anul trecut, că, de fapt, acesta a fost secretul anului actual„, a spus premierul.

Totodată, premierul a declarat, în context, că pentru anul viitor trebuie avută în vedere aplicarea TVA în mod diferențiat și la alte alimente, susținând că reducerea TVA la pâine a reprezentat un succes.