Preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, a dat publicităţii un mesaj, cu ocazia zilei Europei, în care a vorbit despre rolul Uniunii Europene, dar şi despre crizele prin care a trecut aceasta.

Europa marchează două aniversări în acest an: 100 de ani de la începutul Primul Război Mondial și zece ani de la extinderea istorică din 2004. Aceste două evenimente simbolice ne amintesc cu claritate cum integrarea europeană a schimbat continentul european în bine, reunind și reconciliind oameni, extinzând libertățile și statul de drept, consolidând democrația, pluralismul și toleranța”, a declarat Martin Schultz.

Acesta a caracterizat Europa drept o “lumină călăuzitoare a păcii, prosperității și speranței„.

Preşedintele PE a vorbit însă şi despre problemele Uniunii.

Totuși, în ultimii cinci ani, criză a fost cuvântul cel mai asociat cu Europa. Unii europeni au început să vadă UE ca pe o sursă mai degrabă de suferință decât de speranță, mai degrabă o amenințare decât un adăpost”, a spus socialistul.

Astfel candidatul socialiştilor europeni la preşediniţia Comisiei Europene a subliniat că “Ziua Europei nu trebuie să fie o celebrare sterilă a unor realizări trecute. Trebuie să fie un moment de reflecție și mobilizare, o oportunitate de a redescoperi spiritul solidarității și viziunea care se află în centrul proiectul european. Europa rămâne cel mai bun instrument al nostru pentru a răspunde provocărilor și a devia amenințările secolului al XXI-lea, indiferent dacă este vorba despre comerțul internațional sau încălzire globală, migrație sau securitate”.