“Margarina e nocivă”, spun nutriţioniştii şi, fără să fim experţi în domeniu, îi credem pe cuvânt. E atât de nocivă, încât poate ştirbi reputaţii, polarizează opinia publică şi provoacă un întreg scandal, în care protagoniştii sunt, întâmplător, un jurnalist de televiziune şi cea mai faimoasă gimnastă din România. Personaje secundare? Ministerul Educaţiei, directoarea unei şcoli din Capitală şi, desigur, elevii care au fost expuşi asaltului publicitar.
Departe de a se fi terminat, războiul margarinei a readus, de fapt, în centrul atenţiei un produs care nu prea mai vedea lumina reflectoarelor. “Bad publicity is still publicity”, iar în cazul acesta, când doi se ceartă, margarina câştigă.
Declaraţiile pe care Turcescu le-a făcut la adresa Nadiei Comăneci au fost urmarea indignării resimţite în faţa “otrăvirii” copiilor cu margarină. Şi, în vreme ce părinţii parcă tind să îi dea dreptate, apărătorii Nadiei evocă triumful acesteia, imposibil de uitat de români, dar şi alte produse la care se face reclamă şi care sunt la fel de nocive. Am văzut pe cineva scriind, într-un comentariu, că totul este cancerigen, “până şi lumina soarelui”. Şi cine suntem noi să o judecăm pe Nadia Comăneci? În plus, felul în care Turcescu a pus problema “nu a fost politicos”.
Indiferent de care parte a baricadei alegem să fim, ca de obicei, dezbaterea se axează în jurul unei întrebări inutile: “Cine are dreptate?”. Pe cine preferăm?
Ar trebui, de fapt, să ne întrebăm cum a ajuns margarina să fie promovată în şcoli şi de ce, înaintea lui Robert Turcescu, nu s-a mai sesizat nimeni. Să nu fi ştiut părinţii absolut nimic? Sau este nevoie ca, în orice problemă, cetăţenii să aştepte ca un reprezentant al opiniei publice să ia atitudine?
Din dezbatere lipsesc vocile cetăţenilor, ale părinţilor, ale tuturor celor care sunt apăraţi sau, dimpotrivă, acuzaţi. De asemenea, nu se spune absolut nimic despre directoare, despre reprezentanţii şcolii şi despre cum s-a încheiat acordul respectiv.
‘În cele din urmă, dincolo de intenţiile Nadiei Comăneci sau ale lui Robert Turcescu, scandalul margarinei a fost mult exagerat, iar viaţa i s-a prelungit artificial şi efectul a fost cu mult mai nociv decât orice campanie.
În ce priveşte copiii, o variantă plauzibilă ar fi ca ei să nu fi spus nimic doar pentru că nu le păsa câtuşi de puţin de margarină. Voiau, probabil, să vadă o legendă în carne şi oase, ei, cei care nu au auzit de ea decât din poveşti ale celor mai în vârstă. Margarina a fost doar un pretext.
Ce este mai trist, însă, este că în loc ca ei să rămână în minte cu imaginea idilică pe care o avem cu toţii când spunem “Nadia Comăneci”, să îşi amintească doar o femeie care încerca să îi convingă să cumpere un pachet de margarină.
