Secretarul de stat pentru afaceri globale, Carmen Burlacu, a participat la Amman, în perioada 10-12 decembrie 2014, la o nouă rundă de consultări politice între România și Regatul Hașemit al Iordaniei la nivel de ministere de externe, context în care a fost trecut în revistă stadiul actual și perspectivele de dezvoltare a relațiilor bilaterale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), remis sâmbătă AGERPRES, în cadrul vizitei secretarul de stat român a avut o serie de întrevederi cu mai mulți oficiali iordanieni de la MAE, Parlament și Casa Regală.

„În prima zi, au avut loc întrevederi cu Manar Dabbas, consilierul pentru Afaceri Politice al regelui Iordaniei și Khaled Kalaldeh, ministrul Afacerilor Politice și Parlamentare, precum și o rundă de consultări politice bilaterale la MAE iordanian, cu Mohammad Taisir Bani Yassin. A doua zi, au avut loc întrevederile cu: senatorul Musa Maaytah, președintele Grupului de prietenie româno-iordanian din Senat, Gen. (rez) Reda Al Btoush, directorul Centrului Național pentru securitate și managementul crizelor, Gen. Mohammad Mawajdeh, directorul Centrului pentru managementul crizelor din cadrul Forțelor Armate Iordaniene și Samer Asfour, consilierul pentru Afaceri Economice și Sociale al regelui Iordaniei”, se menționează în sursa citată.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat și oportunitățile noi de cooperare oferite de statutul României de membru al Uniunii Europene, precum și de cel al Regatului Hașemit al Iordaniei de partener privilegiat al Uniunii, în contextul semnării recente a Planului de Acțiune pentru Politica Europeană de Vecinătate dintre UE și Iordania și al deținerii de către Iordania a „co-președinției” sudice a Uniunii pentru Mediterana, potrivit MAE.

„În plan bilateral, ambele părți au subliniat nivelul excelent al relațiilor politice româno-iordaniene, precum și perspectivele de aprofundare și diversificare a cooperării, în toate domeniile, mai ales în contextul aniversar al anului 2015, când se vor celebra 50 de ani de relații diplomatice dintre România și Regatul Hașemit al Iordaniei. A fost pus un accent deosebit pe intensificarea cooperării economice, mai ales în agricultură, energie, turism și IT&C. De asemenea, a fost apreciată cooperarea din domeniul educației și a fost evidențiat rolul catalizator al comunității românești din Iordania, cuprinzându-i în sens larg și pe cei peste 12.000 de cetățeni iordanieni absolvenți de studii în România, care contribuie direct la soliditatea și durabilitatea caracterului excelent al relațiilor bilaterale. Au fost convenite mai multe acțiuni comune pentru anul 2015, menite să sublinieze și să amplifice cooperarea din toate domeniile: economie, cultură, educație, tineret și sport”, precizează sursa citată.

Cât privește planul regional și internațional au fost abordate, cu precădere, evoluțiile recente din Orientul Mijlociu și implicațiile acestora la adresa securității naționale a Iordaniei, a celei regionale și internaționale.

„A fost efectuat un amplu schimb de opinii cu privire la situația din Șiria, Irak și Libia, precum și la ultimele evoluții din Procesul de pace și alte țări din regiune (Egipt, Tunisia, Iran). În acest context, secretarul de stat român a apreciat rolul stabilizator al Iordaniei în regiune și demersurile constante în sprijinul soluționării pașnice a conflictului israeliano-arab. A adresat mulțumiri pentru sprijinul acordat de autoritățile iordaniene în operațiunile de evacuare a cetățenilor români din Fâșia Gaza. A reiterat solidaritatea României și a Uniunii Europene cu Regatul Hașemit al Iordaniei în eforturile sale de gestionare a situației generate de afluxul de refugiați sirieni”, se precizează comunicatul MAE.