Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a participat luni la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic, context în care oficialul român a insistat asupra unei abordări strategice mai cuprinzătoare privind viitorul Parteneriat Estic și a salutat accentul pus pe dimensiunea de securitate, informează MAE.

Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, obiectivul reuniunii l-a reprezentat evaluarea stadiului implementării obiectivelor fixate la Summitul de la Riga, precum și direcțiile prioritare de dezvoltare în continuare a relațiilor UE cu statele partenere.

„Reuniunea s-a concentrat pe reafirmarea angajamentului comun al UE și al partenerilor de a continua să promoveze Parteneriatul Estic, ca instrument de acțiune strategic al Uniunii în vecinătatea sa estică, bazat pe interese și angajamente comune, și pe susținerea proceselor de reformă în statele partenere”, precizează MAE.

Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului au fost salutate progresele realizate în relația UE cu statele partenere din Parteneriatul Estic.

„De asemenea, a fost subliniată importanța măsurilor de creștere a rezilienței partenerilor, a consolidării conectivității (energie și transporturi) și contactelor interumane și a mobilității, cu accent pe liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Georgiei și ai Ucrainei. A fost evidențiată cerința implementării programelor convenite în cadrul strategiei de comunicare privind Parteneriatul Estic, în susținerea obiectivelor de modernizare și promovare a stabilității în vecinătatea Uniunii”, se mai arată în comunicat.

După cum menționează MAE, ministrul Comănescu a reiterat importanța continuării la nivelul UE a proiectelor concrete cu rezultate tangibile pentru cetățenii din statele partenere cele mai angajate. Totodată, adaugă aceeași sursă, el a evidențiat necesitatea unei atenții politice crescute în vederea dinamizării și eficientizării dimensiunii multilaterale a Parteneriatului Estic.